|  Presa   |  Noutăți  |  Consultări interministeriale privind mecanismul de coordonare și procedura de non-obiecții, în procesul de angajare a Republicii Moldova cu Fondul Verde pentru Climă
  • Categorii Categorii

    Distribuie

  • Consultări interministeriale privind mecanismul de coordonare și procedura de non-obiecții, în procesul de angajare a Republicii Moldova cu Fondul Verde pentru Climă

     23.07.2018    126 Accesări       

    Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat vineri, 20 iulie 2018, consultări interministeriale pentru a discuta despre coordonarea intersectorială în procesul de angajare a Republicii Moldova cu Fondul Verde pentru Climă. Scopul a fost de a prezenta viziunea ministerului, în calitate de Autoritate Națională Desemnată (AND),  privind aranjamentul instituțional și coordonarea intersectorială în procesul de accesare a mijloacelor financiare din Fond, precum și de a concretiza aspectele operaționale privind activitatea AND.

    "În scopul accesării mijloacelor financiare ale Fondului Verde pentru Climă AND-ul va utiliza platforma Mecanismului de coordonare interinstituțională, ce va stabili dacă proiectele corespund priorităților de dezvoltare și Programului de țară al Republicii Moldova, sunt scalabile, replicabile, precum și răspund tuturor criteriilor de investiții ale Fondului. Atât notele conceptuale, cât și propunerile de proiecte vor fi examinate și evaluate de comitetele tehnice pe atenuare și adaptare ale Comisiei Națională pentru Schimbări Climatice, care va recomanda Autorității Naționale Desemnate eliberarea scrisorii de susținere a notei conceptuale și a scrisorii "non-obiecții" a explicat Veronica Lopotenco, șef al Secția politici de aer și schimbări climatice din cadrul Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

    Totodată, Veronica Lopotenco a precizat că membrii Comisiei Naționale pentru Schimbări Climatice sunt reprezentanți ai ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ministerului Economie și Infrastructurii, ministerului Finanțelor, ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene,de asemenea, reprezentați ai organizațiilor non-guvernamentale de promovare și apărare a drepturilor femeilor, organizațiilor non-guvernamentale de mediu, ai sectorului privat, precum și ai autorităților publice locale.

    În contextul, aspectelor operaționale privind activitatea AND, Mihai Lupu, consultant național, a precizat că: "procedura de examinare și evaluare a notelor de concept și a propunerilor de proiecte este efectuată în conformitate cu criteriile de eligibilitate ale Fondului Verde pentru Climă. Evaluarea tehnică prezentată de experții comitetelor tehnice va constitui o opinie de bază în eliberarea scrisorilor de susținere și non-obiecții din partea AND-ului".

    În procesul de angajare a Republicii Moldova cu Fondul Verde pentru Climă, MADRM organizează consultări periodice interministeriale pentru a spori interacțiunea cu părțile interesate, a consulta acțiunile legate de Programul de Țară în scopul facilitării accesării mijloacelor financiare ale Fondului Verde pentru Climă.

    Consultările  interministeriale au fost organizate cu suportul Oficiului Schimbarea Climei, în cadrul proiectului "Suport pentru Republica Moldova în stabilirea și fortificarea AND (Autoritate Națională Desemnată), elaborarea cadrului strategic și dezvoltarea programului național de angajare cu Fondul Verde pentru Climă (FVC)".

     

    20 iulie 2018

    Serviciul informare și comunicare cu mass media al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului